ȘEDINȚĂ CORP ARBITRI C.J.A. ARAD – PREZENȚĂ FIZICĂ

COMISIA JUDEȚEANĂ A ARBITRILOR

Convoacă pentru VINERI, 10 SEPTEMBRIE 2021, ORA 17:30, LA SEDIUL A.J.F. ARAD (Str. Infanteriei, Nr. 3), TOT LOTUL DE ARBITRI C.J.A. în vederea unei ședințe de lucru și de informare cu privire la desfășurarea activității comisiei și ale campionatelor județene A.J.F. ARAD în anul competițional curent, respectiv pentru transmiterea de recomandări importante cu privire la activitate.

Ședința se va derula pe platoul din fața instituției, în aer liber, cu respectarea distanțării sociale și a normelor legale în vigoare, cu privire la situația medicală curentă.

Ținând cont de frecvența limitată a întâlnirilor directe, PREZENȚA CORPULUI DE ARBITRI – TOATE LOTURILE – ARE CARACTER OBLIGATORIU!

CONDOLEANȚE – ALINA MIHOC

Comisia Județeană a Arbitrilor Arad

este alături de colega noastră ALINA MIHOC în greaua încercare prilejuită de trecerea în lumea celor drepți a FRATELUI său, FLORIN, la vârsta de numai 42 ani.

Toți colegii care doresc să îi fie alături o pot face cu ocazia procesiunii de înhumare, care va avea loc în localitatea natală: satul TĂGĂDĂU, comuna BELIU, județul ARAD, în data de 30 IULIE 2021, ora 14:00.

DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ!

PROMOVARE PROGRAM DEZVOLTARE CAVALERII VIITORULUI C.C.A. – ANDREI PÎSLARU

Urmare a participării în programul de talente a COMISIEI CENTRALE A ARBITRILOR – CAVALERII VIITORULUI și a foarte bunelor rezultate înregistrate de-a lungul acestei monitorizări din partea forului menționat, concretizat prin testări fizice și teoretice repetate, respectiv delegări la jocuri de LIGA 3, avem plăcerea să anunțăm încă o promovare a unuia dintre colegii noștri, care a fost inclus în LOT LIGA 3 C.C.A. începând cu toamna acestui an:


Andrei Pîslaru
– 28 ani
– Născut la Arad – 03.10.1992
– Informatician Economic
– Arbitru: 2012 – Categ. I: 2013
– Lot Liga 4: 2014
– Specializare: Arbitru Asistent

Astfel, numărul arbitrilor C.J.A. Arad din cadrul LOT LIGA 3 crește la NOUĂ, trei arbitri și șase asistenți: https://www.frf-cca.ro/arbitri/13/3 .

Casian Băla – Președinte C.J.A. Arad: ”Ne simțim bine ca și comisie să vedem că numărul reprezentanților noștri în ligile superioare crește pe zi ce trece. Andi, păstrează direcția pe care ai apucat-o și vei ajunge departe! Colegii tăi au încă un exemplu asupra faptului că, urmare a seriozității și muncii, se poate ajunge departe. Susținerea permanentă și îndrumarea din partea comisiei, în tot ceea ce privește pregătirea teoretică și fizică, există și va exista mereu, astfel încât depinde doar de voi să nu vă opriți din evoluție. Succes!”