DEBUT PENTRU „CAVALERII VIITORULUI 8” ȘI NOI PROMOVĂRI PENTRU ARBITRAJUL ARĂDEAN

Comisia Județeană a Arbitrilor Arad are plăcerea de a anunța debutul unei noi ediții a programului de dezvoltare a tinerelor talente organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor – „Cavalerii Viitorului 8”, program dedicat arbitrilor și arbitrilor asistenți cu potențial de promovare.

La prima etapă desfășurată la Timișoara, arbitrajul arădean a fost reprezentat de 2 arbitri și 3 arbitri asistenți, toți reușind să promoveze testările teoretice și fizice și să se încadreze în baremurile stabilite de CCA. Lotul participanților care vor continua programul în etapele următoare urmează să fie stabilit ulterior.

Participanții C.J.A. Arad la selecție au fost:
Arbitri:
– Pașca Mario
– Rusu Răzvan
• Arbitri Asistenți:
– Barta Tudor
– Bunaciu Adrian
– Cîmpan Andrei

La a partea a doua, finală, a programului CV 8, datorită rezultatelor deosebite obținute la CV 7, au fost selectați și vor participa:
• Preda Andi – Arbitru
• Bernat Valentin – Arbitru Asistent

În același timp, începutul unei noi generații vine și cu o confirmare importantă a muncii depuse în cadrul ediției precedente: doi reprezentanți ai arbitrajului arădean din programul „Cavalerii Viitorului 7” au obținut promovarea în Liga 3:
• Nicodin David – Arbitru
• Adel Kotroczo – Arbitru Asistent

Aceste rezultate reconfirmă preocuparea noastră constantă pentru dezvoltarea arbitrilor tineri și faptul că munca, seriozitatea și perseverența pot transforma potențialul în performanță.

Felicitări colegilor promovați și mult succes tuturor reprezentanților C.J.A. Arad implicați în programul „Cavalerii Viitorului 8”!

EXAMEN C.J.A. ARAD – PROMOVARE CATEGORIA II

Comisia Județeană a Arbitrilor Arad

Anunță organizarea în data de 5 MAI 2026, ora 18:00, la sala de ședințe din cadrul A.J.F. ARAD, a EXAMENULUI DE PROMOVARE A ARBITRILOR ÎN CATEGORIA a II-a.

Condițiile de participare la examen sunt prevăzute în R.O.D.A.A.F. (Act. Dec. 2022), art. 89-95, și sunt după cum urmează:
1. Să aibă cel puțin 6 luni vechime ca arbitru stagiar;
2. Să fi condus cel puțin 12 jocuri oficiale, ca arbitru;
3. Să fi participat la ședințele de pregătire și la ședințele organizate de Comisia Județeană a Arbitrilor;
4. Să nu fi suferit sancțiuni disciplinare la jocurile arbitrate în ultimul sezon competițional;
5. Să aibă recomandarea subcomisiei (în județele unde există o astfel de comisie) și / sau a ofițerului de dezvoltare.

Promovarea în categorie se face pe bază de EXAMEN SCRIS.

Nota minimă pentru promovarea într-o categorie superioară este 7.

TOȚI ABSOLVENȚII CURSULUI DE ARBITRI (STAGIARI) – ȘCOALA DE ARBITRI C.J.A. ARAD DIN ANII 2025 (NOIEMBRIE) ȘI ANTERIORI, CARE NU S-AU PREZENTAT PÂNĂ ACUM SAU NU AU PROMOVAT, AU DREPT DE PARTICIPARE LA EXAMENUL DE OBȚINERE A CATEGORIEI a II-a.
DOSARELE DE PARTICIPARE SE DEPUN LA C.J.A. ARAD (ORICARE MEMBRU) PÂNĂ LA DATA DE 4 MAI 2026 și vor conține:
1. Cerere de înscriere;
2. Fișă tip cu datele personale (după modelul elaborat de Comisia Centrală a Arbitrilor);
3. Lista jocurilor conduse în perioada de stagiu premergătoare examenului, avizată de președintele C.J.A. / C.M.A.;
4. Certificat de cazier judiciar;
5. Avizul medical, din care să rezulte că este apt pentru arbitraj, eliberat de cabinetul medico – sportiv județean;

AVIZUL MEDICAL nu este necesar arbitrilor care l-au depus deja la testările fizice și teoretice organizate la începutul acestui an. Cei care nu au participat la testări sau care nu au depus adeverința medicală sunt rugați să o insereze în dosar.

CERTIFICATUL DE CAZIER JUDICIAR se emite GRATUIT de către participant utilizând web-site-ul ghișeul.ro sau fizic de la sediul IPJ ARAD (Str. Vârful Cu Dor, Nr. 17-21).

CEREREA DE ÎNSCRIERE se va completa pe formatul standard, pus la dispoziție de C.J.A. ARAD.

FIȘA TIP CU DATELE PERSONALE se va completa pe formatul standard, pus la dispoziție de C.C.A.

LISTA JOCURILOR CONDUSE va fi întocmită de C.J.A. Arad, urmare a depunerii dosarului și nu este necesar a fi inserată în acesta de către candidat.
Analiza și validarea dosarelor de participare la EXAMEN va fi făcută de C.J.A. Arad în perioada de la depunerea acestora până la organizarea concursului. Eventualele neconformități se vor comunica individual celor în cauză, în timp util.

Bibliografia pentru EXAMEN:
– https://www.frf-ajf.ro/upload/dj/files/BROSURA%20LEGILE%20JOCULUI%202024-2025(1).pdf
– https://www.frf.ro/recomandate/video-kyros-vassaras-a-prezentat-noile-modificari-ale-legilor-jocului/
– https://www.frf.ro/wp-content/uploads/2018/07/ROAF-FRF.pdf

Anunțarea, DE PRINCIPIU, a INTENȚIEI DE PARTICIPARE se face prin WhattsApp către secretarul comisiei, ROMULUS TĂNĂSESCU în cel mai scurt timp posibil. Tot pe aceeași cale de comunicare se pot adresa eventuale întrebări la care vi se va răspunde individual.

Succes tuturor!

* Imaginea a fost generată cu ajuotrul AI și are rol ilustrativ.

PARTENERIAT DE ELITĂ: ARBITRII ARĂDENI VOR PURTA NIKE ÎN 2026. INTERVIU CU IONUȚ-VASILE NICORAȘ, ADMINISTRATORUL SMART HOUSE COLOR.

Comisia Județeană a Arbitrilor Arad (C.J.A.) intră într-o nouă eră a profesionalismului vizual. Printr-o sponsorizare tehnică de anvergură oferită de societatea Smart House Color, toți arbitrii arădeni au fost dotați cu un set complet de echipament NIKE (2 tricouri de arbitraj, șort, jambiere, trening de prezentare și geantă). Această colaborare marchează o premieră pentru arbitrajul județean, unind excelența în instalații energetice cu rigoarea sportului de performanță. Am stat de vorbă cu cel care a făcut posibil acest proiect, Ionuț-Vasile Nicoraș, un om care cunoaște perfect „limba” arbitrajului.

Comisia Județeană a Arbitrilor Arad (C.J.A.): Pentru cei care nu cunosc încă activitatea companiei, ce face concret SMART HOUSE COLOR și ce servicii oferiți clienților din Arad și din județ?
Ionuț-Vasile Nicoraș (I.V.N.): Suntem o companie specializată în viitorul energiei. Ne ocupăm de proiectarea și execuția instalațiilor electrice, sisteme fotovoltaice, automatizări și soluții de eficiență energetică pentru clădiri rezidențiale, comerciale și industriale. Oferim servicii complete, de la consultanță tehnică și dimensionare, până la implementare și mentenanță, cu un accent deosebit pe integrarea pompelor de căldură și optimizarea consumului.

C.J.A.: Cui vă adresați în principal și ce tipuri de lucrări sunt cel mai des solicitate?
I.V.N.: Ne adresăm tuturor: de la persoane fizice care vor panouri fotovoltaice sau pompe de căldură acasă, până la companii și instituții publice care au nevoie de centrale fotovoltaice de mare putere, sisteme de stocare a energiei (BESS) sau tablouri electrice industriale.

C.J.A.: Cum pot lua legătura potențialii clienți cu dumneavoastră și în ce zone desfășurați activitatea?
I.V.N.: Ne pot contacta telefonic la numărul de mobil +40 773 971 993, prin e-mail la adresa: smarthousecolor@gmail.com, pe internet urmând link-ul electronic https://smart-sun.ro/ro/ sau în social media urmând link-ul electronic https://www.facebook.com/smarthousecolor. Deși sediul nostru este în municipiul Arad, pe Str. Zărandului, Nr. 55A, complexitatea proiectelor noastre ne-a purtat activitatea la nivel național.

C.J.A.: Dincolo de antreprenor, cine este Ionuț-Vasile Nicoraș? Ce te-a motivat să construiești acest business?
I.V.N.: Sunt un profesionist format în domeniul tehnic, motivat de dorința de a aduce soluții moderne și corect implementate pe piața locală. Dar, esențial pentru acest parteneriat, sunt un fost arbitru divizionar. Experiența de pe teren m-a învățat disciplina, echilibrul decizional și respectul față de reguli – valori pe care le aplic zilnic în Smart House Color. Sunt un familist convins și cred că antreprenoriatul înseamnă, înainte de toate, responsabilitate față de comunitate.

C.J.A.: Smart House Color a devenit sponsor tehnic al C.J.A. Arad. Ce a însemnat pentru tine implicarea în acest proiect?
I.V.N.: A fost un gest firesc. Arbitrii merită standarde profesionale, iar acest mediu m-a format ca om. Vreau să mulțumesc conducerii A.J.F. Arad și C.J.A. Arad, dar și colegilor care m-au susținut de-a lungul carierei mele în arbitraj. Implicarea mea este o formă de recunoștință pentru tot ceea ce acești oameni construiesc pentru sportul arădean.

C.J.A.: Echipamentele oficiale NIKE, personalizate cu sigla Smart House Color și a C.J.A. Arad, vor fi prezente la toate competițiile A.J.F. Arad. Ce înseamnă pentru tine această asociere?
I.V.N.: Este o onoare. Asocierea brandului nostru cu valorile arbitrajului – profesionalism și corectitudine – este un parteneriat bazat pe încredere reciprocă și o vizibilitate care ne bucură enorm.

C.J.A.: Care sunt planurile de viitor pentru parteneriatul cu arbitrajul arădean?
I.V.N.: Vrem să creștem împreună. Dezvoltăm Smart House Color prin parteneriate internaționale în U.E., dar rămânem aproape de arbitrajul arădean, susținând tinerii să ajungă pe marile scene, atât în România, cât și la nivel internațional.